Cinci lucruri despre IE, pe care probabil nu le știai, scoase în evidență de prezentarea cercetătoarei Adina Hulubaș (Academia Română, Filiala Iași), susținută în cadrul evenimentului „Ce (ne) facem cu IA? Bune practici de punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial”.
Prima atestare a cuvântului „ie” datează din 1760. Aceasta provine dintr-un manuscris pus în circulație de Nicolae Iorga. Sensul inițial denumea numai cămașa femeiască. O teorie etimologică susține proveniența termenului din latinescul „lineus” din in), iar în limba albaneză cuvântul linje desemnează cămașa de in. Prezența termenului de „ie” în limba vorbită este sporadică, conform studiilor de lingvistică. De altfel, în mai multe regiuni ale țării, interviurile realizate de etnologi și lingviști consemnează faptul că, în zonele respective nu se purta „ie”, ci „cămașă”, „cămeșă”. Termenul de „ie” a fost, în cele mai multe zone, introdus dinspre limba cultă, adesea pe cale școlară. Altița este partea superioară a mânecii unei cămăși țărănești, care acoperă umerii, decorată în culori, adesea cea mai complexă parte decorată a cămășii. Termenul provine din limba latină, unde „alto” înseamnă „înalt”, făcând referire la partea cea mai înaltă a cămășii. O bluză de inspirație tradițională realizată la mașină poate fi gata în 30 de minute, pe când o cămașă cu altiță, realizată de un meșter popular, are nevoie de o muncă atentă și migăloasă, ce poate dura până la 3 luni. O parte însemnată dintre iile disponibile în comerțul de scară largă nu au legătură cu meșteșugul popular. Acestea sunt realizate adesea industrial, și în afara României.
Urmărește integral, prezentarea Adinei Hulubaș, pentru mai multe informații și pespective noi asupra IEI.
Urmărește întregul eveniment, cuprinzând prezentări ale specialiștilor români, exemple de bună practică în conservarea patrimoniului imaterial, din partea partenerilor norvegieni, prezentări ale meșterilor populari, concluzionate de o dezbatere vie și plină de învățăminte.