Patrimoniul cultural imaterial românesc recunoscut de UNESCO: provocări și soluții
18 octombrie 2021 @ 14:00 - 17:00
Cu ocazia Zilei Internaționale a Patrimoniului Cultural Imaterial (sărbătorită pe 17 octombrie), Ministerul Culturii, alături de Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural, structură de comunicare a Institutului Național al Patrimoniului, organizează luni, 18 octombrie, o masă rotundă virtuală având ca subiect cele 7 elemente de patrimoniu cultural imaterial românesc înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Evenimentul are loc în pregătirea raportului de monitorizare periodică a situației patrimoniului cultural imaterial la nivel național pe care România îl va înainta la UNESCO până la sfârșitul anului.
Ziua de 17 octombrie marchează data la care, în anul 2003, Adunarea Generală a UNESCO a adoptat Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Aceasta a fost acceptată de România în anul 2006, moment care a deschis posibilitatea înscrierii elementelor de patrimoniu cultural imaterial românești pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii, instrument principal de aplicare a respectivei convenții.
Cele 7 elemente ale patrimoniului cultural național înscrise până în prezent pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omeniri (Site INPhttps://bit.ly/3lJE6SN):
Ritualul Călușului (2008) Doina (2009) Ceramica tradițională de Horezu (2012) Colindatul de ceată bărbătească (2013) Jocul fecioresc din România (2015) Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei (2016) Mărțișorul – Practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie (2017)
România are alte două dosare aflate în curs de analiză la Comitetul de Evaluare al UNESCO : Tradiții de creștere a cailor lipițani și Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală.
Seminarul virtual Patrimoniul cultural imaterial românesc recunoscut de UNESCO: statutul actual și soluții pentru viitor, defășurat în data de 18 octombrie, începând cu ora 14:00, pe platforma Zoom și transmis live pe pagina Centrului Național de informare și promovare a patrimoniului cultural aduce împreună experți români în probleme de patrimoniu cultural imateial, pentru o discuție în jurul strategiilor de salvgardare a elementelor înscrise în Lista UNESCO. Experții invitați vor oferi informații și imagini ce reflectă dinamica recentă a acestui patrimoniu românesc de valoare universală și vor oferi sugestii despre cum anume trebuie să acționăm pentru a ne bucura de el în viitor. Discuția va avea în vedere atât îmbunătățirea situației pentru cele 7 elementele înscrise în prezent cât și transferul celor mai bune practici pentru următoarele dosare.
Ne puteți urmări LIVE pe Facebook sau vă puteți înregistra în sesiunea de Zoom Webinar cu acest link https://bit.ly/3j4qqzT
Foto: Călușul din Bârla – Argeș, Georgiana Vlahbei, 2014
Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de echipa La Viitor în conformitate cu prevederile art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679, în scopul indeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.