Conferințele Arheologia pentru toți, Ediția #2

Institutul Național al Patrimoniului vă invită la o nouă întâlnire cu „Arheologia pentru toți” Ediția #2

Miercuri, 17 martie, începând cu ora 17:00, continuăm călătoria în universul arheologiei, alături de Ovidiu Țentea (Muzeul Național de Istorie a României), ca parte a seriei de conferințe dedicate prezentării celor mai interesante situri arheologice de pe fosta graniță a Imperiului Roman (Limes), pentru care România pregătește în acest an dosarul de candidatură pentru înscrierea pe lista Patrimoniul Cultural Mondial (UNESCO).

Subiectul prezentării îl constituie situl arheologic cunoscut drept „Castrul roman de la Mălăiești” (județul Prahova), construit în jurul anului 101 p.Chr. și părăsit după o perioadă de câțiva ani de funcționare. Acesta reprezintă, astfel, o referință importantă pentru tipurile de construcții și de artefacte arheologice datând din primii ani ai secolului al II-lea p.Chr.

Prezentarea va fi moderată de Marius Streinu, șeful secției Documentare Muzeală și Arheologică din cadrul Institutului Național al Patrimoniului.

Conferinţa va fi transmisă live pe pagina de facebook a Institutului Naţional al Patrimoniului.

Mai multe detalii, aici: https://fb.me/e/2BRBc9w4T

Vă puteţi abona la notificări despre evenimente viitoare AICI.

________________________________________

De ce vorbim anul acesta despre LIMES?

Pentru că anul acesta România depune dosarul de candidatură pentru înscrierea în Patrimoniul Cultural Mondial (UNESCO) a monumentelor şi siturilor care au format vechea graniţă a Imperiului Roman de pe fluviul Dunăre, cunoscută sub denumirea de limes dunărean. Programul Naţional Limes se referă la cei peste 1.500 km lungime ale limes-ului care străbate teritoriul României – cel mai lung sector al graniţelor antice ale Imperiul Roman, care se desfăşoară pe teritoriul unei structuri statale actuale. Limes-ul este un sistem de graniţă complex, alcătuit preponderent din castre (tabere militare fortificate), turnuri, valuri de pământ şi aşezări urbane fortificate.
Programul Naţional Limes a fost instituit în anul 2014 de Ministerul Culturii cu scopul de a cerceta şi valorifica monumentele şi siturile romane care formau limes-ul roman şi înscrierea lor în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru o recunoaştere internaţională a valorii cultural-istorice.

________________________________________

De ce această iniţiativă?

Arheologia este o disciplină care foloseşte instrumente, metode şi reguli proprii, putând fi practicată doar de către specialişti recunoscuţi de comunitatea arheologică şi Ministerul Culturii. Cercetarea arheologică ţine cont de caracterul distructiv al metodelor şi de caracterul fragil şi perisabil al monumentelor şi artefactelor arheologice. Aşadar, dorim ca prin aceste conferinţe să facem cunoscute metoda şi rezultatele cercetărilor arheologice şi să atragem atenţia asupra faptului că patrimoniul arheologic capătă valoare culturală doar în contextul în care a fost descoperit, iar protejarea acestuia este responsabilitatea noastră, a tuturor.
Conferinţele „Arheologia pentru toţi” vor aduce în atenţia tuturor situri arheologice de pe teritoriul României care aparţin epocilor preistorice şi istorice, în cadrul a cca 30 de prelegeri susţinute pe parcursul a 24 de luni. Fiecare sit arheologic va fi prezentat de către coordonatorul ştiinţific al monumentului într-un limbaj cât mai accesibil publicului larg.

________________________________________

Evenimentul este organizat de Institutul Naţional al Patrimoniului sub egida proiectului In-Herit – Centrul Naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural. Proiect finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

______________________________________

Programul Naţional Limes a fost instituit de către Ministerul Culturii încă din 2014, dar a funcţionat în lipsa vreunei finanţări. Reluat în 2016, condiţiile de desfăşurare a programului, precum şi Regulamentul de Organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale “Limes” au fost modificate pentru o funcţionare mai bună. De asemenea Ministerul Culturii a acordat anual şi un buget dde cheltuieli.
Programul Naţional Limes este un program multianual de cercetare şi valorificare a rezultatelor cercetării în vederea realizării documentaţiei necesare pentru nominalizarea pe Lista Indicativă a României şi ulterior pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a celor mai reprezentative monumente istorice şi situri arheologice au alcătuit Frontierele Imperiului Roman pe teritoriul României.

Până în acest moment, echipa proiectului a identificat peste 350 de situri arheologice care fac parte din ansamblul frontierelor romane. Multe situri au fost cercetate cu ajutorul metodelor non-invazive (LIDAR, geofizică, fotogrametrie, aero-foto interpretare etc.) unele dintre ele fiind chiar descoperiri inedite, necunoscute până în acel moment. Dintre acestea, cele selectate de pe malurile Dunării şi din Dobrogea vor fi înscrise alături de alte situri arheologice similare din Croaţia, Serbia şi Bulgaria, în cadrul dosarului Limesul Dunărean – partea II. Siturile care au făcut parte din frontiera provinciei Dacia (teritoriul ce acoperă azi regiunile Banatului, Transilvaniei şi Olteniei până la Olt) vor fi înscrise separat, sub forma dosarului Limesul Dacic.
Coordonarea şi răspunderea ştiinţifică a Programului Naţional “Limes” este asigurată de Comisia Naţională “Limes” numită prin ordin al Ministrului Culturii, care este forul ştiinţific cu rol de coordonare şi control al activităţilor de cercetare şi a celor necesare întocmirii documentaţiei pentru clasarea obiectivelor Limesului roman din România. Din Comisia Limes fac parte reprezentanţi desemnaţi de către Institutul Naţional al Patrimoniului, institute de profil arheologic, universităţi, muzee. Comisia asigură şi coordonarea managerială şi monitorizarea siturilor arheologice care vor face parte din strategia de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Instituţiile desemnte să fie responsabile pentru sectoarele de limes sunt: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca pentru sectorul Vest, Nord-Vest şi Nord, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sfantu Gheorghe pentru sectorul Est, corespunzător Carpaţilor Rasariteni şi Muzeul Naţional de Istorie a României pentru sectorul Sud-Est şi Sud, corespunzător Carpaţilor Meridionali şi sudului României.

Graniţa Imperiului Roman era un sistem foarte bine articulat care era format din diverse componente structurale: castre (tabere militare fortificate), turnuri, valuri de pământ sau ziduri de piatră. Cele mai multe dintre ele se păstrează azi în foma siturilor arheologice, în general sub pământ, vizibile doar ca nişte denivelări, ce necesită să fie cercetate, conservate şi protejate pentru posterioritate.

________________________________________

Castrul Mălăiești. O secvență romană din primii ani ai secolului al II-lea p. Chr.

Castrul roman de la Mălăiești face parte dintr-un grup restrâns de fortificații construite de armata romană la nordul Dunării, în timpul campaniilor de cucerire a Daciei. Valoarea excepțională a acestor castre este funcționarea lor documentată pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Acest castru a fost construit așadar în cursul avansării armatelor romane către Transilvania, începând cu anul 101 și a funcționat cel mai târziu până in anul 118, primul an de domnie al împăratului Hadrian, succesorul împăratului Traian.

În prezent, situl arheologic cunoscut drept „castrul roman de la Mălăieşti” este localizat pe teritoriul satului Sfârleanca, arondat comunei Dumbrăvești, jud. Prahova. Denumirea lui „istorică” se datorează comunei Mălăieşti, de care aparținea localitatea până la organizarea administrativ-teritorială din anul 1968. Situl este amplasat pe platoul denumit de localnici Cetate, format la confluența râurilor Teleajen și Vărbilău şi orientat cu laturile lungi aproximativ pe direcţia Nord-Sud. Poziția strategică dominantă a platoului Cetate a asigurat soldaților din interiorul fortificaţiei o vizibilitate excepțională asupra zonei de confluență a râurilor menționate.

Întrucât aceste fortificații au fost părăsite după doar câțiva ani de funcționare, cercetarea lor aprofundată oferă posibilitatea reconstituirii în detaliu a unei perioade istorice bine conturate, practic o secvență istorică. Această circumstanță îi oferă rolul unui etalon de referință pentru tipurile de construcții și de artefacte arheologice, încadrate cronologic în primii ani ai secolului al II-lea p. Chr.