Theodora are 23 de ani și este voluntar la Arhiva de imagine a Muzeului Țăranului Român. Participă cu determinare la procesele de cercetare și studiază cu pasiune microistorii cuprinse în imagini, în încercarea de a ieși din cadrele, adesea rigide, setate de școlile de istoriografie.
După o lucrare de licență având ca subiect coloranții din perioada victoriană, susținută la UNArte, Theodora a continuat studiile de masterat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Pentru viitor, are în vedere participarea într-un proiect de cercertare pe tema comunismului.
Noi credem că interesul Theodorei pentru autetic, pornit din curiozitate nativă și susținut de rigoarea de cercetător, va aduce, în timp, roade bune și frumoase pentru oameni ai patrimoniului. Între timp, vă invităm să aflați mai multe detalii despre activitățile ei de astăzi.
Știm că ești pasionată de patrimoniul cultural. Povestește-ne cum te implici în activități în acest domeniu.
În prezent derulez un program de voluntariat în cadrul Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului Român, cel mai mult axându-mă pe partea de arhivare și cercetare. Practic, ajut la catalogarea artefactelor aflate în custodia Arhivei, particip la procesul de recoltare și corelare a informațiilor referitor la acestea și, în principal, mă implic în ce mai intervine în ordinea de zi.
Acum cât timp a început implicarea ta în acest domeniu?
Am aflat de departamentul respectiv în momentul în care discutam variantele de stagii de practică în mediu extern, în anul I al programului de master pe care urmează să-l termin curând, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. M-a interesat în mod special posibilitatea de a lega stagiul de tema mea de cercetare, ce implică parțial materialele vizuale din vremea comunismului. În plus, mi s-au părut foarte drăguți membrii echipei care ne-au ținut o prezentare cu privire la program. După terminarea stagiului pentru facultate, căutam împreună cu o prietenă care făcuse, de altfel, parte din el, un loc al nostru în lumea culturală – și așa ni s-a întins o mână să ne alăturăm echipei.
Ce înseamnă patrimoniul cultural pentru tine și de ce ai ales să te implici în această activitate?
Cred că a fost mai puțin o decizie care să implice conștientizarea activă a importanței noțiunii de „patrimoniu” și mai mult o îmbinare a interesului personal pentru studiul în arhivă, pentru accesibilizarea culturii în sens larg (căci toți cei care participă la crearea ei în varii măsuri au un drept inviolabil la ea) și a unei dorințe generale de a nu rămâne în ignoranță.
De ce este important pentru tine Muzeul Țăranului Român?
Mi se pare că eforturile depuse de Arhiva de Imagine arată că Muzeul Țăranului Român înseamnă mai mult decât imaginea tradiționalistă pe care o inspiră numele. Pe de-o parte, scoate imaginea țăranului în afara lumii idilice pe care anumite bresle ale istoriografiei ne-au învățat s-o asociem cu el, indicând îndeosebi către microistorii. Pe de altă parte, arată că orice preconcepție de acest gen e limitativă – descurajând astfel de considerente prin faptul că îndeamnă spre contextualizare și interpretare, dar și prin faptul că aria de interes în sine nu se restrânge doar la țăran.
Care este proiectul/ inițiativa/ realizarea ta în domeniu pe care o privești cu cea mai mare mândrie?
Nu cred că eforturile mele sunt momentan cuantificabile sub forma unei mari reușite, mai ales că munca de cercetare trece deseori neobservată, neavând întotdeauna un livrabil imediat. Îmi place, în schimb, să cred că ajut echipa cu care lucrez cu tot ce pot. Din lucrurile mai mici, mi-a plăcut enorm un tutorial ținut de unul din membrii echipei despre tehnici fotografice și cum să estimezi datarea lor în acord; în plus, am învățat (în sfârșit) InDesign, lucru pe care îl amân de ceva timp. Pe viitor, urmează să particip într-un proiect de cercetare pe tema comunismului, cumva abordând și discursul polarizat. Și, per ansamblu, cred că cel mai mult îmi place că mă simt parte dintr-o echipă super și care nu te lasă să te simți singur în vreun fel.
Povestește-ne cum a fost momentul în care a apărut pentru prima data interesul față de patrimoniu?
A pornit dintr-un interes latent pentru tot ce ține de trecut; nu pot estima cu precizie, în schimb pot menționa că a fost cultivat cât timp urmam studiile de licență în cadrul UNArte, ulterior deschizându-se în timpul unui stagiu de practică, când am avut ocazia să mă documentez, împreună cu colegele mele, asupra pieselor textile istorice și coloranților din zona Devei. După, am avut o lucrare de licență despre toxicitatea coloranților din perioada victoriană, citind câteva articole în vara de dinainte și fiind intrigată să descopăr dacă e o poveste cu adevărat de groază sau o exagerare. Cumva, a fost mereu acolo, nu ca o notă de subsol a Istoriei, ci mai degrabă ca o curiozitate pentru ce a fost, eventual cum impactează modul în care trăim în prezent, aici vorbind și de percepții.
Ai avut parte de vreo experiență amuzantă?
Nu e legat de munca la arhivă propriu-zisă, mai mult de ce lucruri se întâmplă când se întâlnesc oameni pe aceeași lungime de undă – dacă vreți să dați un dance party impromptu, echipa arhivei recomandă cu căldură melodia „Coco Câline”.
Care este mesajul tău pentru tinerii de vârsta ta care ar vrea să se implice în activități legate de patrimoniul cultural?
Patrimoniul cultural este folosit, de mult timp, în favoarea oricărui sistem care caută să se autolegitimeze și să ofere privilegii. Dacă destabilizarea faptului respectiv nu e badass, nu știu ce altceva e.