Ionuț Teoderașcu, un tânăr de 26 de ani crescut „lângă sobă, cu sunetul guguștiucului la geam” a reușit, alături de o mână de prieteni, să inventarieze, să scaneze și să aducă sub același ‘acoperiș’ virtual muzeele de la sat – sau muzeele de pe uliță, cum le mai numește el.
A rezultat o galerie de tururi virtuale care astăzi poate fi accesată de oriunde din lume și un proiect popular care se tot extinde și poate servi drept inspirație călătorilor interesați de turismul cultural.
Proiectul „Muzee de la sat” a pornit cu satele Moldovei – regiunea în care a crescut și s-a format Ionuț – dar anul acesta se va extinde și spre muzeele din Muntenia. În așteptarea noilor muzeetururi virtuale, vă invităm să-l cunoașteți pe Ionuț și să aflați mai multe despre poriectele echipei.
Știm că ești un om al patrimoniului, cum ai descrie concret activitatea pe care tu o desfășori în acest domeniu?
Pun în valoare patrimoniul din mediul rural prin intermediul a două proiecte pe care le-am inițiat:
De la sat, un proiect editorial independent și Muzee de la sat, prima platformă online dedicată muzeelor rurale. Pe lângă activitățile de documentare, de organizare și scriere, majoritatea timpului meu este strâns legat de imagine. Realizez fotografii la muzeele din țară, culeg informații și povești despre obiectele expuse sau despre oamenii locului și, mai apoi, le împărtășesc cu publicul.
Acum cât timp ai început să faci asta?
De lumea satului am fost atras de mic, fiindcă acolo am copilărit, însă promovez patrimoniul rural de când am revenit din Londra, din a doua jumătate a anului 2020. La finalul acelui an am pornit proiectul De la sat, un newsletter lunar cu (po)vești rurale, iar în 2021, datorită unei co-finanțări AFCN, am pornit în călătoria Muzee de la sat. În septembrie anul trecut am documentat/fotografiat/scanat 28 de muzee din zona Moldovei, iar în martie 2022 am vizitat alte 18 muzee, de data aceasta din zona Munteniei și pe care le vom publica pe platformă pe 1 iunie.
Împreună cu ceilalți colegi — Cosmin, Nicoleta, Silvia și George — vrem să punem pe harta digitală toate muzeele rurale. La unul dintre muzee, un muzeograf ne-a spus că suntem așa tineri pentru lucruri atât de mărețe, însă pasiunea este cea care ne ghidează în a ne face treaba cât mai bine.
Ce înseamnă patrimoniul cultural pentru tine și de ce ai ales să te implici în această activitate?
Am ales să mă implic în acest domeniu, fiindcă mi-am dat seama că este nevoie și de alte perspective, unele venite din partea tinerilor pentru tineri. Spre exemplu, în cadrul proiectul Muzee de la sat, realizăm tururi virtuale 3D interactive pentru fiecare muzeu vizitat și mai apoi le publicăm pe www.muzeedelasat.ro.
Prin intermediul materialelor noastre, la care lucrăm cu lunile, reușim să atragem atenția (și inclusiv pe cea a tinerilor) și, poate cel mai important, să conservăm patrimoniul cultural rural. În urma conversațiilor avute cu muzeografii, ne-am dat seama că soarta multor muzee de la sat este incertă, nu se știe cum vor arăta peste 1-2-3 ani și, de aceea, faptul că avem o copie digitală, cred eu, este un avantaj foarte mare. Totodată, aleg să promovez obiectivele culturale de la sat și viața rurală în general, pentru a arăta că nu-i o lume plictisitoare ori stigmatizată (așa cum vedem la știri), ci un univers cu tradiții bogate, cu povești fascinante, cu liniște și natură, cu oameni care încăsfințesc locul.
Povestește-ne cum a fost momentul în care ai intrat pentru prima dată în contact cu muzeele de la sat.
Primele muzee de la sat le-am vizitat când eram mic și mergeam cu doamna educatoare în excursii, de acolo am „împrumutat” pasiunea pentru călătorit și descoperit. Mai recent, îmi amintesc de vizita la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, acolo unde doamna Valentina Porumb ne-a primit ca la ea acasă, cu struguri, cozonac, emoții și povești. Cred că acesta este, printre altele, atuul muzeelor de pe uliță: ospitalitatea gazdelor.
Ai avut parte de vreo experiență amuzantă de când ai inițiat acest proiect?
Sunt momente de care ne aducem aminte râzând: când stăteam ascunși după casa lui Moș Ion Roatăcu bătrâna Sevastiția ca să nu ne „vadă” aparatul de scanat sau când un muzeograf a venit cu arătătorul la întâlnire și-l îndrepta spre fiecare obiect din muzeu spunând: „voi știți ce e ăsta? nu știți…”. Momentul în care am ratat să dăm REC la cameră a fost trist – atunci pe loc -pe moment, dar acum ne face să râdem.
Care este mesajul tău pentru tinerii de vârsta ta care ar vrea să se implice în activități legate de patrimoniul cultural?
O recomandare pe care o fac, nu doar tinerilor, este ca, în călătoriile prin țară, să se oprească la poarta unui muzeu și să-l viziteze. Acest gest aduce beneficii pentru toate părțile implicate, vizitatorul află lucruri noi, gazda se bucură că își poate practica meseria, iar muzeul se menține „viu”.
