Mulți cred că meșteșugurile și practicile tradiționale aparțin doar bătrânilor și trecutului. Claudia Patrașcu ne demonstrează, la cei 16 ani ai săi, că nu e deloc așa. Într-un sat din județul Bacău, Claudia coase, de aproape 3 ani, cămăși tradiționale. Deși se consideră o liceană navetistă obișnuită, arta și pasiunea ei i-au adus deja recunoașterea în competiții de specialitate. În 2019 a fost invitată să participe la Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” de la muzeul Astra (Sibiu), competiție pentru tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani – unde a și obținut locul I cu cămașa țesută de ea.
Iar despre patrimoniu, Claudia vorbește în cuvinte la fel de frumoase ca semnele pe care le coase.
Sunt puțini cei care mai păstrează obiceiuri și practici în forma lor autentică. Dar Claudia și alți tineri ca ea, care duc mai departe – din pasiune – practici imateriale, ne dau încredere că acestea vor rămâne vii și vor putea fi apreciate, protejate și promovate în întreaga lume. Cămașa cu altiță chiar are șanse, căci face obiectul unui dosar multinațional România – Moldova pentru înscrierea în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.
Află povestea Claudiei și cum putem vorbi despre patrimoniul imaterial … la viitor.
Știm că ești pasionată de patrimoniul cultural imaterial. Povestește-ne, cum te implici mai concret în acest domeniu?
Bună! Sunt Claudia-Petronela Patraşcu, am 16 ani şi sunt din comuna Faraoani, sat Valea Mare. Sunt în clasa a X-a la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Bacău şi tind să cred că sunt o liceană navetistă ca toate celelalte.
Ceea ce simt încerc să transpun pe pânză cu acul. Fiecare punct de coasere are istoria şi modul său de a fi recreat şi este incredibil câte opere de artă pot fi adăugate repertoriului, fiecare cu autenticitatea ei. Lucrez de cele mai multe ori acasă, iar când am nedumeriri merg la biblioteca satului unde mă aşteaptă Felicitas Fărcaș, o doamna drăguţă cu braţele deschise care îmi dă cărți și îmi spune unde găsesc informații despre motivele tradiționale din zonele pe care le studiez în vederea creării unei noi cămăși. De multe ori mă ajută și cu sfaturi legate de materiale, îmi spune ce ață sau pânză să folosesc. E un drum lung până la momentul în care poți privi rezultatul final al muncii tale: de la alegerea tipului de pânză și de aţă la decizia de a studia o zonă anume, care te atrage. E o cale ce trebuie străbătută cu minuţiozitate dacă doreşti să simţi mândria de a-ți fi creat propriul „trofeu”. Este nevoie de timp şi de răbdare. Cu asta mă ocup eu, bineînţeles cu o mână de ajutor.
Acum cât timp ai început să faci asta?
Totul a început acum 4- 5 ani, mai întâi am început să cos mărtișoare, batiste și alte lucruri de dimensiuni mici. Am vrut să învăț cât mai mult și să devin mai bună la acest meșteșug.
Povestește-ne cum a fost momentul în care ai intrat pentru prima dată în contact cu meșteșugul cusutului cămășii cu altiță.
Iubirea faţă de cămaşa cu altiţă însă a început acum aproximativ 3 ani. Știam că bunica mea avea prin lăzile de zestre pânză ţesută de ea şi sora ei, aşa că m-am aventurat în podul casei în căutare de pânză. Acolo nu numai că am dat de materialul mult căutat, ci am găsit şi câteva cămăşi lucrate de ele. Am rămas uimită de munca transpusă pe pânză. Nu erau cămaşi cu modele originale, care se purtau cu două poate trei sute de ani în urmă, ceea ce am gasit erau modele lucrate de bunica și strabunică în tinerețea lor, cămăși cu modele de influență ceangăiască în culori foarte aprinse dar chiar şi aşa au prins valoare in ochii mei.
Atunci am știut că trebuia să lucrez şi eu la o cămaşă. Una cu suflet adus din vechile timpuri de prin zona noastră. Am dat fuga la biblioteca satului şi aşa a început să se căasă soarta primei mele cămăşi.
Ce înseamnă patrimoniul cultural imaterial pentru tine și de ce ai ales să te implici în această activitate?
Pentru mine patrimoniul imaterial reprezintă protejarea şi punerea în valoare a unor vechi obiceiuri. Iar aceste obiceiuri reprezintă însăşi natura poporului român. Am decis să mă implic dintr-un motiv simplu: cămaşa cu altiţă a fost creată și purtată timp de multe generații şi îmi doresc să duc și eu aceast obicei mai departe. Oamenii trebuie să ştie câtă muncă şi suflet au pus străbunicile, şi bunicile noastre pentru a creea o haină. Pentru unii e o simplă haină, pentru mine cămașa cu altiță poartă în ea istoria, truda, curajul ţăranilor români de odinioară.
Care este realizarea ta în domeniu pe care o povestești cu cea mai mare mândrie?
Am început cu cămașa pe care voiam să o cos pe pânza veche a bunicii găsită în pod, folosind modele tradiționale din sat, atunci doamna Felicitas mi-a propus – cu această cămașă – să merg la olimpiada meșterilor de la Sibiu. Mi-am spus că merită să încerc. Sunt mândră ca am obținut locul I, însă dincolo de acest premiu sunt mândră în primul rând de cămașa pe care am cusut-o cu mâna mea, poate nu este cea mai reușită, este loc de mai bine, dar este a mea.
Ne poți povesti vreo experiență amuzantă sau preferată de care ai avut parte de când practici acest meștesug?
Toată experiența ultimilor ani e importantă. Au fost momente magice pentru mine de-a lungul acestor ani. Ce-şi putea dori un copil ca mine? Să vadă lumea dincolo de graniţele satului, să călătorească. Cunoaşterea acestui meştesug mi-a oferit mai mult decât alimentarea pasiunii pentru vechile obiceiuri, mi-a oferit libertatea şi posibilitatea de a vedea locuri pe care nu le știam şi pentru asta sunt extrem de recunoscătoare. Un exemplu este Sibiul, unde am ajuns datorită participării la olimpiada meșterilor. Sunt lucruri de care îmi voi aminti cu bucurie chiar și peste mulți ani.
La ce lucrezi acum? Care este proiectul tău de viitor?
În prezent lucrez la o cămașă primită cadou de la o doamnă, aceasta a cusut primele semne iar eu o continui acum după cum simt.
Cum i-ai convinge și pe alți tineri să se implice în activități legate de patrimoniul cultural?
Le-aș povesti despre obiceiurile, istoria și realizările celor care au locuit înaintea noastră aici. Dacă nu îi motivează neapărat bucuria sau mândria de a fi români, poate îi va apropia dragul de frumos.
