CUPRINS
Youth of Heritage (tineri pentru patrimoniu)
Am promis că aici la centru vorbim despre patrimoniu la viitor. E important deci să-i cunoaștem pe cei mai tineri dintre iubitorii patrimoniului cultural.
Pe parcursul acestui an vom vorbi cu adolescenți și tineri care își dedică timp și efort pentru a contribui cum pot ei la cunoașterea, protejarea si promovarea unor elemente de patrimoniu. Unii sunt voluntari pe șantiere de restaurare, alții îl descoperă și îl cercetează în arhive, mulți redescoperă meșteșuguri și le aduc aduc în prezent în forme și semne străvechi dar cu spirit viu.
Această campanie vine în contextul în care anul 2022 a fost declarat de Comisia Europeană drept Anul European al Tineretului.

Youth of Heritage ep. 1
Fă cunoștință cu tineri care iubesc patrimoniul cultural! Am promis că aici, la Centru, vorbim despre patrimoniu la viitor. E important, deci, să-i cunoaștem pe

Youth of Heritage ep. 2
„Ceea ce simt încerc să transpun pe pânză, cu acul” Claudia Patrașcu Mulți cred că meșteșugurile și practicile tradiționale aparțin doar bătrânilor și trecutului. Claudia

Youth of Heritage ep. 3
„Îmi amintesc de o vizită anume … doamna de acolo ne-a primit ca la ea acasă, cu struguri, cozonac, emoții și povești. Cred că acesta

Youth of Heritage ep. 4
Am realizat că aveam şi un obiect al pasiunii, anume clădirea de patrimoniu sau rămăşiţele ei, după caz. Celina Gora Are doar 26 de ani,

Youth of Heritage ep. 5
Mi se pare că eforturile depuse de Arhiva de Imagine arată că Muzeul Țăranului Român înseamnă mai mult decât imaginea tradiționalistă pe care o inspiră

Youth of Heritage ep. 6
”La urma urmei patrimoniul cultural este cel mai bun „cărăuș” al amintirilor și, mai presus de toate, este despre oameni și conexiunile dintre ei.” Miruna

Youth of Heritage ep. 8
Protejarea patrimoniului este un mod de a privi trecutul într-un mod productiv, de a integra sute de ani de istorie și cultură în contemporaneitate, fără
Anul Tudor Vladimirescu
În 2021, anul în care se împlinesc 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu, îți aducem din arhive, muzee și cărți vechi, câteva povești despre elemente de patrimoniu legate de viața celui care, începând din acest an, va fi sărbătorit prin lege, ca erou național.
Astfel, vei afla despre obiecte, locuri și monumente care păstrează aminitrea Domnului Tudor. Vei putea citi despre Declarația de la Padeș și monumentul ridicat pe locul din care a pornit revoluția, despre casa memorială, amenajată prin efortul Ligii Femeilor Gorjene sau despre efortul familiei Cacalețeanu de a păstra, din generație în generație, steagul de luptă al pandurilor. Vei înțelege, astfel, mai bine, pentru cine și de ce este important eroul Tudor Vladimirescu
Parcurgând poveștile de mai jos, te invităm să te gândești dacă și tu ai putea contribui la păstrarea memoriei unor evenimente importante ale timpului tău, iar dacă vreuna dintre povești te inspiră în mod special, nu uita să o spui și celor apropiați ție.

Poveste de Ziua Drapelului Național
De Ziua Drapelului Național, sărbătorită în fiecare an la data de 26 iunie, începând cu anul 1998, vă aducem o poveste interesantă, despre un steag

Casa Memorială Tudor Vladimirescu
În ziua morții lui Tudor Vladimirescu vă invităm să descoperiți câteva idei despre revoluția pe care a condus-o, în 1821 și motivele pentru care acesta

Monumentul Proclamației de la Padeș
Într-o zi de sfârșit de ianuarie, vă aducem o poveste proaspătă, abia scoasă din arhive, despre istoria unui monument și despre buna încăpățânare a unor
Anul patrimoniului feroviar
Anul 2021 a fost declarat la propunerea Comisiei Europeane și cu votul Parlamentului European, „Anul european al căilor ferate”, cu scopul promovării transportului feroviar, considerat mult mai puțin poluant și mai prietenos cu mediul decât cel rutier.
Noi folosim acest prilej pentru a te invita într-o călătorie pe urmele celor mai importante proiecte de dezvoltare feroviară din istoria României. Vom scoate din arhive imagini cu gări vechi, cu poduri și viaducte și vom explica importanța lor în epoca în care au fost construite. O parte dintre ele sunt astăzi delcarate monument istoric, iar o altă parte ar putea căpăta, în curând, acest statut, pentru păstrare și, mai ales, pentru inspirarea următoarelor generații de arhitecți și ingineri.
Îți vom arăta, de asemenea, proiecte noi, de revitalziare a unor „drumuri de fier” uitate, în speranța că vom putea să te inspirăm chiar pe tine să participi la un astfel de proiect de valorificare a patrimoniului feroviar.

Vorbim despre patrimoniul feroviar la Cluj
Nevoi și posibilități de participare comunitară pentru valorificarea patrimoniului feroviar – Lansarea Centrului național de informare și promovare a patrimoniului cultural la Cluj – Napoca

Hai cu Mocănița de pe Valea Hârtibaciului!
Asociația Prietenii Mocăniței sărbătorește în week-end-ul 11 -12 septembrie Zilele Mocăniței, cu plimbări pe tronsonul Cornățel-Hosman al căii ferate monument istoric Sibiu-Agnita. În anul european

Podul Regele Carol I
Vremea însorită ne cheamă spre litoral, numai bine cât să ne amintim, în Anul European al Căilor Ferate, de podul care a făcut pentru prima

Povestea Gării Predeal
În prag de vară, cu gândul la călătorii, aventuri și excursii în natură, în Anul European al Căilor Ferate, vă aducem câteva detalii despre o

Ziua Regalității și Gara Sinaia
Astăzi, 10 mai, Ziua Regalității – și Ziua Națională a României în cele 8 decenii scurse de la încoronarea Principelui Carol ca Rege al României
Playlist YouTube
Cămașa cu altiță
În 2021 România a depus la UNESCO, împreună cu Republica Moldova, dosarul „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”.
Ce este, însă, de fapt, cămașa cu altiță? Cine o (mai) confecționează și cine o (mai) poartă? Ce este ia tradițională și ce ne facem cu ea? Cum putem noi proteja elementele de costum popular și ce putem învăța de la practicile altor țări?
La toate aceste întrebări, căutăm răspunsuri la meșteșugari, la cercetători, la colegi din muzee sau la partenerii noștri norvegieni. Înregistrăm răspunsuri, sintetizăm idei și îți prezentăm în continuare ce credem că este important să știi și tu, pentru propriul proiect, sau pur și simplu ca să înlelegi mai bine un element important din patrimoniul cultural imaterial românesc.

Află ce am pregătit pentru episodul 2 din campania #YouthOfHeritage
În primul episod am poposit în Banat, iar astăzi ajungem în Moldova și continuăm seria #youthofheritage cu Claudia, o adolescentă de 16 ani dintr-un sat

Bune practici din Norvegia
Descoperă cum a reușit poporul norvegian să păstreze vie tradiția costumului popular –Bunad. Chiar dacă ultima generație de norvegieni care purtau în mod cotidian Bunad

Sărbătorim Ziua internaţională a Iei!
Cinci lucruri despre IE, pe care probabil nu le știai, scoase în evidență de prezentarea cercetătoarei Adina Hulubaș (Academia Română, Filiala Iași), susținută în cadrul

Ce (ne) facem cu IA?
Află mai multe despre cea mai cunoscută și îndrăgită piesă a costumului popular românesc: ia.Ce legătură există între bluza feminină, de inspirație tradițională, redescoperită și
Urmărește mai jos interviuri sau prezentări ale specialiștilor și meșterilor populari
Află din postările de mai jos detalii inedite despre Bunad și despre cămașa cu altiță
Arheologia pentru toți

Ultima lună din an ne poartă spre fortificațiile din zona Clisurii Dunării
Joi ne întâlnim de la ora 16:00 pe pagina de Facebook Institutul Național al Patrimoniului la o nouă conferință dedicată patrimoniului arheologic. Hai să aflăm

În luna iulie ne dăm întâlnire cu Arheologia la Micia
Conferințele Arheologia pentru toți, Ediția #6 Micia – O poveste de la frontiera apuseană a Daciei Romane Ediția din luna iulie ne poartă la situl

Zilele Europene ale Arheologiei și situl de la Potaissa
Cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei, vineri, 18 iunie, am plănuit o nouă călătorie online în lumea fascinantă a acestui domeniu, de această dată alături